Interview for Vocea Constantei

Interview for Vocea Constantei

Arhitect La New York si Artist Handmade in timpul liber.

Elena Berlo: „Cât Timp Reușești Să Lucrezi Ceea Ce-Ți Dorești, Pare Că Poți Copilări Veșnic”

Oamenii creativi găsesc mereu sensuri noi vieții. Chiar dacă are o meserie foarte angrenată în realitatea cotidiană, care-i solicită creativitatea, aceea de arhitect, Elena Berlo este omul care a descoperit dincolo de pasiunea pe care o are pentru arhitectură și pe cea pentru artă. O pasiune pentru pictură, pentru frumos, pentru începuturile vieții pământene sau în doi, pe care o putem privi și asocia cu un copac ce răsare, crește și se maturizează. Un spirit tânăr și plin de viață, despre care cu greu ai putea spune că are peste 30 de ani și doi copii măricei. Împreună în viața de zi cu zi, Elena și soțul ei, Eugen, creează adevărata artă vie, simboluri și tipare arhetipale abstractizate, precum copacul vieții  transpus în culori vii, calde, așa cum vrem să ne fie o viață împreună cu sufletul drag sau cum vedem venirea unui copil pe lume. Despre arta lor deosebită, pe care o creează pentru cei din jur, s-a scris și în paginile celebrelor reviste “The Knot” și “Brides” din Statele Unite, iar creațiile lor au ajuns în multe colțuri ale lumii, către oameni de diferite naționalități și credințe. Traiul de 11 ani în Statele Unite ale Americii și-a pus amprenta pe stilul lor de lucru, dar și pe modul de a crea pentru alții.

De unde a început povestea asocierii numelui tău cu imaginea pe care o dăruiești oamenilor, sub forma unor tablouri minunate, copacul vieții?

Dacă te așezi la umbra unui copac și urmărești razele soarelui ce se strecoară printre frunze, vei observa cum lumina modifică forma, o rotunjește și cât de curând te vei trezi că privești un copac plin de cercuri. Fiind arhitecți, ne-a plăcut mereu ideea de modul. Copacul vieții este creația lui Eugen, pe care apoi am continuat-o împreună. Copacul este mereu însoțit de păsări, o pereche îndrăgostită sau o familie cu puișori, parcă e începutul unei noi povesti. De când ne-am cunoscut în facultate, soțul meu și-a dorit ca eu să mă întorc la pictură, chiar mi-a făcut cadou și pensule, atunci, la început. Se pare că până la urma i-a reușit.

De ce „Once Upon a Paper”?

În meseria noastră, fie ea de arhitect sau de pictor, totul prinde viață, începe, evoluează și se împlinește pe hârtie.

Ce semnificație au tablourile pe care le faceți?

Un copac reprezintă începutul unei noi vieți, adăpost și permanență, o longevitate dincolo de durata vieții noastre. În tradiția evreiască, la nuntă se plantează un copac pentru a sărbători începutul unei noi vieții în doi. Oamenii cumpără tablourile noastre pentru a decora o casă nouă, camera unui bebeluș sau pentru a-l oferi drept cadou la diferite evenimente din viața unui om (nuntă, botez etc.), chiar și pentru încununarea unei vieți în doi, prin arborele genealogic.

Un copac este parte din viața noastră, o prezență constantă, martorul trecerii timpului.

Ce tehnică folosești?

Pensulă, foaie, acuarelă, woodcut, papercut, foiță aurită, caligrafie…. Suntem mereu în explorare de noi tehnici și instrumente.

Ce alte tablouri în care să fie integrat pomul vieții ai mai realizat?

La cererea unor iubitori de artă, am folosit copacul nostru drept guestbook, pentru a strânge semnături și urări de la oaspeți, apoi l-am integrat în contractul de căsătorie tradițional evreiesc ce poarta denumirea de “Ketubah”, dar am făcut și invitații și altele astfel de lucruri.

Cât timp durează realizarea unui tablou?

Fie pictură în original, fie print, lucrul pornește cu primul e-mail primit și nu se oprește nici atunci când iese tabloul pe ușă. Pentru majoritatea produselor, oferim posibilitatea de personalizare, culori, text, dimensiune. Facem atâtea modificări câte sunt necesare pentru a avea un client mulțumit. Poate dura de la o săptămână până la opt săptămâni și chiar mai mult. Ne străduim a oferi de prima dată cea mai bună variantă pentru specificațiile primite căci timpul este foarte important pentru genul acesta de lucrare.

Unde sunt vândute lucrările?

Majoritatea vânzărilor le-am făcut on-line dar, fiind în Statele Unite ale Americii, am mers și la târguri de artă (uneori am condus și patru, cinci ore până la locul unde se desfășura târgul) unde ne-a plăcut mult să ne putem prezenta singuri creația, fie ea cât de măruntă, direct publicului interesat de arta modernă decorativă. Încet, încet, am învățat cum să le vorbim oamenilor și să descoperim ce caută aceștia în modul cel mai eficient. Mereu ai clienți care te solicită a gândi mai departe, a crea ceva nou. Aici, în România, nu avem activitate, dar putem onora orice cerință.

Dă-mi câteva exemple de țări de unde ai primit comenzi pentru ceea ce faci?

În principal, țările vorbitoare de limba engleză, Statele Unite ale Americii, Canada, Australia, Marea Britanie, dar am trimis lucrări și în alte peste patruzeci de țări, de la Malta până în Chile, Japonia, Israel, Coreea de Sud, Lithuania, Hong Kong, și lista continuă.

Cum este publicul american?

Este foarte receptiv, apreciază munca și pasiunea, pune nenumărate întrebări și oferă oportunități. Am avut oameni care au revenit la târg și anul următor, sperând să ne regăsească. Doreau să vadă ce alte noi lucrări prezentam, dânșii erau mai în vârstă și mai puțin obișnuiți să te găsească pe internet. O doamna a cumpărat o pictură în original, mare, spunând că fetița ei a fost inspirata de ce văzuse în standul nostru cu o zi înainte și nu se mai oprea din pictat. Una dintre vecinele noastre de stand a sperat ca vom participa și în acel an, aștepta un bebeluș și dorea să cumpere pentru camera lui un cuib cu păsărele. De asta am spus că nu se termina totul cu plecarea lucrării, în lucrul cu oamenii, povestea continua cu drumul tabloului, trăirile lor în preajma acestuia. Foarte mulți se întorc să povestească.

Cum se trăiește din ceea ce faci?

În New York, amândoi am practicat în principal arhitectura, pasiunea pentru pictura ne ținea trezi noaptea și ne ocupa majoritatea weekend-urilor. În anii petrecuți acolo am lucrat o gamă largă de proiecte, de la urbanism, la clădiri noi, locuințe, hoteluri, renovări de apartamente, școli și birouri, obiecte de iluminat, mobilier. Între servici și copii, am reușit să fac un program de doi ani de continuare a educației la „Fashion Institute of Technology” de unde am primit titlul de „Specialist în culoare”. Aici am urmat și cursuri de pornire în business care mi-au deschis ochii către posibilitatea unei aventuri proprii. Îmi doresc ca aceste cursuri să se afle și în oferta școlilor românești, ar scurta pentru mulți drumul către o viață împlinită.

Acum ne considerăm a fi în vacanță, suntem într-un an sabatic prelungit în care am lăsat copii, pictura și plimbările să ne acapareze tot timpul. Încercăm să legăm călătoriile de evenimente din lumea artei. În iunie am fost la cel mai mare târg de artă european, în Basel, Austria. A fost foarte educativ și am văzut multe lucruri impresionante, dar mi-am dorit o mai mare varietate de lucrări și artiști. I-am simțit lipsa artistului care creează pentru sufletul omului de azi. În general avangarda este postmodernistă și arta a devenit mai mult critică decât afectivă.

Îți încurajezi copiii către această parte artistică?

Când am venit aici, în România, cei doi copii ai mei au făcut pian. Din clasa a cincea, cel mare a vrut la desen. Câtă înclinație are, eu nu pot spune exact, căci un părinte nu poate fi decât subiectiv. Eu nu m-am simțit teribil de talentată în școală. Poate e nevoie de ceva mai mult decât simplul talent la desen. Cel mic mi-a spus că vrea să se facă arhitect, desenează într-una case. Vor hotărî singuri încotro să o ia.

Te-a influențat marea în ceea ce faci acum, în a-ți alege calea?

Marea este punctul meu de sprijin, să aud valurile, pescărușii, să simt aerul sărat, strălucirea aerului pe plaja și altele. Vreau ca marea să facă parte mereu din viața mea.

Cum e viața unui arhitect român în America?

Băiatul meu cel mare spune mereu că el nu vrea să crească. I-am explicat că trebuie să îți descoperi pasiunea și să ajungi să o folosești în viața de zi cu zi. Noi am avut o situație privilegiată, printre românii pe care i-am cunoscut peste ocean, nu mulți profesează ce au învățat, ce și-au dorit, ce le place. Nu știu dacă viața unui arhitect este diferită dar, atâta timp cât reușești să creezi și să contribui în domeniul pe care ți-l dorești, ți se pare că poți copilări veșnic. Este continuu în gândul tău, o continuă schiță, nu este corvoada unui servici de care trebuie după program să te detașezi, ci este viața ta.

Lucrările soților Berlo pot fi vizualizate pe www.onceuponapaper.net   și în persoană în incinta florăriei „Anna Flowers” pe Bd. Tomis, nr. 111

Claudia PINTILIE

source

Back to blog